Brăila are, de curând, o nouă „distincție” culturală fabricată peste noapte: primul monument al prostiei din lume. Un semn al infinitului trântit pe un fundal galben țipător, prin care caricaturistul gălățean Costel Pătrășcan s-a autoproclamat vizionarul care ridică ignoranța la rang de operă de artă. Însă ceea ce se dorea a fi o satiră genială s-a transformat instantaneu într-un exercițiu grotesc de aroganță, un monument al prostului gust care nu face altceva decât să-l expună pe creatorul său în toată goliciunea sa conceptuală.
Trecerea lui Pătrășcan de la carnetul de schițe la arta monumentală s-a făcut direct prin noroi. Fără nicio reținere, cu o lejeritate jignitoare, gălățeanul a decis să pună Brăila pe „harta rușinii”, oferindu-i un stigmat pe care comunitatea nu l-a cerut și nu îl merită. Cu un tupeu nemăsurat, autorul s-a grăbit să decreteze de la înălțimea propriului piedestal că „Brăila chiar merită un astfel de monument”. O insultă gratuită aruncată în fața tuturor brăilenilor care muncesc cinstit, își plătesc taxele, își cresc copiii cu sacrificii și păstrează demnitatea acestui oraș. Cine este Pătrășcan să eticheteze un oraș întreg? Cine îi dă dreptul unui caricaturist să considere că părinții, bunicii și tinerii din Brăila sunt „beneficiarii” de drept ai prostiei infinite?
Spectacolul dezvelirii a fost de-a dreptul penibil. În timp ce pretindea că sancționează ignoranța generală și se compara fantezist cu mari clasici ai satirei precum Caragiale, Pătrășcan s-a prăbușit lamentabil în propriul discurs. Marele critic al societății s-a bâlbâit, s-a pierdut în câteva rânduri simple și a citit cu chin și amar de pe ecranul telefonului o alocuțiune incoerentă, scuzându-se jalnic că „s-a pierdut în text”. Să încerci să dai lecții de deșteptăciune unui oraș întreg în timp ce te împiedici gramatical și te pierzi în propriile fraze nu este satiră; este pur și simplu umor involuntar de cea mai joasă specie.
Incoerența a atins cote absurde când, la interval de doar câteva minute, Pătrășcan susținea ba că nu vrea să personifice prostia și că nu vizează politicienii sau autoritățile, ba că Brăila este locul perfect pentru acest monument. Păi dacă nu e despre politicieni, domnule Pătrășcan, despre cine e? Despre brăileanul simplu? Despre cetățeanul empatic? Despre pensionarul care abia își duce traiul? Ce ușor și convenabil este pentru un gălățean să arunce cu noroi în brăileni, sub masca unei „glume” pe care nicio minte întreagă nu a gustat-o!
Adevărata satiră doare pentru că este inteligentă, fină și precisă. Ceea ce a făcut Pătrășcan la Brăila nu are nicio legătură cu arta sau cu umorul de calitate; este doar o încercare ieftină de a-și face reclamă pe seama unei comunități jignite. Caricaturistul a încheiat festivitatea cu o frază care dorește să pară adâncă: „Prostia nu doare, dar nota de plată da”. Într-adevăr, prostia nu doare, altfel strigătele autorului s-ar fi auzit până la Galați. Iar nota de plată morală pentru această jignire ordinară îi aparține în totalitate. Brăilenii nu au nevoie de monumentele de prost gust ale lui Pătrășcan pentru a-și cunoaște valoarea.
