Lucrări de mântuială! Strada Griviței a devenit un pericol pentru participanții la trafic!

 

 

Președintele PNL, Alexandru Dănăilă, a vorbit despre irosirea banului public în ceea ce privește asfaltările din municipiul Brăila. Liberalul a atras atenția asupra fatului că, cel puțin în Hipodrom, a fost decopertată si reasfaltată o porțiune din stradă, care în 2018 a trecut prin același procedeu.

Este vorba despre strada Pietății, în dreptul Policlinicii nr. 2, unde firma Tancrad, care se ocupă de asfaltări în 2019, a rașchetat covorul asfaltic turnat în 2018, deşi acesta se afla într-o stare aparent bună.

Nici în ceea ce privește restul șantierelor din Brăila, liberalii nu s-au arătat mulțumiți de stadiul lucrărilor.

 

 

Primarul și-a asumat un program de reparații destul de mare, în momentul în care a făcut licitația și în momentul în care a câștigat Tancrad – o firmă care pierduse, o firmă care nu și-a îndeplinit obligațiile. Pe cei de la Tancrad, din păcate, nu i-am văzut să se miște prea bine. Ori încasează toți banii, nu fac lucrări și s-au întors la situația de acum câțiva ani de zile, ori chiar nu au făcut lucrări, iar primarul ne-a păcălit când ne-a spus că cei de la Tancrad sunt frumoși și deosebiți. Pentru că în oraș nu se întâmplă ceea ce ar fi trebuit să se întâmple”, a declarat președintele PNL, Alexandru Dănăilă.

Liberalul a atras atenția și asupra străzilor care au ieșit din garanție, iar acum necesită intervenții, cum ar fi: strada Griviței, Calea Călărașilor, b-dul Dorobanților.