Chiriac: ”Nu s-a întâmplat niciodată, pe nicio guvernare, decât pe mandatul meu – 300 km de covor asfaltic”

 

 

După circul din ședința Consiliului Județean, președintele Iulian Chiriac a susținut o conferință de presă în care a răbufnit la adresa liberalilor și a amendamentelor propuse de aceștia în ultimii patru ani.

Chiriac spune că nu poate înțelege cum deputatul PNL Antoneta Ioniță transmite un comunicat prin care solicită partidelor politice să nu politizeze criza generată de Covid-19, iar, în același timp, președintele PNL, Alexandru Dănăilă, face analogii între PSD și coronavirus.

 

 

Domnul Dănăilă trimite un comunicat de presă în care coronavirus este asemănat cu PSD(...) Este vina noastră că este soare, este vina noastră că poluă, este vina noastră că bate vântul. Toate lucrurile rele se întâmplă din vina PSD-ului. Măi, îngerașii ăștia, politic, nu sunt îngerași. Sunt în mantie albă cu coarne, brăilenii trebuie să știe! Nu au venit decât cu amendamente care nu aveau logică(...)

Îi deranjează faptul că am atras fonduri europene, ca am semnat contractul cu TENT-T-ul și încep lucrările pe acei 60 de km de drum județean, din fonduri europene, că urmează un alt proiect european de 18,5 km, că am asfaltat în fiecare an zeci de km de drum județean și o să ajungem la o cifră care nu s-a întâmplat niciodată, pe nicio guvernare, decât pe mandatul meu – 300 km de covor asfaltic într-un mandat de patru ani”, a declarat președintele Consiliului Județean.

Chiriac spune că 90% din promisiunile electorale pe care le-a avut în 2016 au fost realizate. Singurul capitol care a rămas în urmă, dar care beneficiază în acest an de cele mai multe fonduri alocate, este sănătatea.