Rareș Bogdan, europarlamentarii liberali și susținătorii, mobilizare generală, la Constanța!

 

 

La întâlnire au participat președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, lideri naționali și locali ai PNL, primari, parlamentari și candidați la alegerile europarlamentare, printre care Rareș Bogdan, Siegfried Mureșan, Dan Motreanu, Cristian Bușoi, Vlad Nistor.

La întâlnirea regională de la Constanța, PNL Brăila a fost reprezentată de o delegație numeroasă, formată din peste 500 de participanți, condusă de președintele filialei, Alexandru Dănăilă.

Din delegație a făcut parte și Adrian Tabarac, în dubla sa calitate, de președinte al municipalei PNL Brăila și de candidat la alegerile europarlamentare.

Suntem foarte plăcut surprinși să vedem ce multă lume, membri și simpatizanți, vrea să participe la evenimentul de la Constanța. Realizările europarlamentarilor liberali le dau încredere oamenilor, care își pun mari speranțe în garnitura PNL care ne va reprezenta la Bruxelles. Cred că, în sfârșit,  începem să conștientizăm importanța calității reprezentanților țării noastre într-unul dintre cele mai importante foruri europene“, consideră Alexandru Dănăilă, liderul organizației județene PNL Brăila.

Numărul 1 pe lista liberală, Rareș Bogdan explică: “Am colegi în PNL care au negociat la sânge în Parlamentul European și au șters taxe, au apărat locuri de muncă, au adus bani pentru fermieri. Datorită lor, România a stat în primul rând! Iar asta va deveni o regulă. După ce câștigăm aceste alegeri, vom birui și la prezidențiale, și la locale, și la parlamentare. Dar valul pornește acum! E mobilizare generală!”.