Deputatul Vasile Varga: ”Sunt 360 de brăileni care locuiesc și muncesc în Cluj!”

 

Creștera economică, prosperitatea, dezvoltarea susținută prin fonduri europene și implicarea aleșilor locali din vestul țării au contribuit la reorinetarea tinerilor care intenționau să părăsească țara, pentru un trai mai bun.

Deputatul Vasile Varga a dat exemplul Clujului, unde sunt peste 300 de brăileni stabiliți.  

Sunt 360 de tineri, brăileni, care și-au cumpărat case la Cluj. Sunt 300 de tineri care s-au angajat la Cluj. Nu mai pleacă nimeni în străinătate, de la Cluj, ci vin de la Brăila sau din restul țării, să se angajeze la Cluj. Acolo există un primar și un președinte de Consiliu Județean care au adus mii de miliarde de euro, au știut să agonisească și să scoată de la comunitatea europeană acești bani”, a declarat deputatul Vasile Varga.

 

 

Deputatul liberal a atras atenția asupra nivelului de trai din orașele vestice ale României, comparându-le cu Brăila.

Când te întorci acasă și stai pe Regală, te uiți de ce, în ultimii 30 de ani, nimeni nu a făcut niciun fel de investiție. Nimeni nu a adus bani europeni, cu o singură excepție. A fost un primar liberal, pe un mandat de 4 ani, care a venit cu fonduri europene”, a declarat Vasile Varga, făcând referire la fostul primar Constantin Cibu.