Deputatul Antoneta Ioniță: ”PSD pune în pericol vocea României în Parlamentul European”

 

 

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, la 9 mai 2019, a avut loc, la Sibiu, Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană.

Summit-ul informal a fost găzduit de Klaus Werner Iohannis, președintele României, statul care deține în prezent Președinția Consiliului Uniunii Europene, iar președintele Consiliului European, Donald Tusk, a prezidat reuniunea.

În același timp, la Iași, PSD organiza un miting, în ciuda apelurilor opoziţiei şi ale unor organizaţii neguvernamentale ca acesta să fie anulat, având în vedere că 9 mai este Ziua Europei, iar la Sibiu are loc Summitul Uniunii Europene.

Spiritul pro-european a cuprins România, iar țara noastră a avut enorm de câștigat în ochii colegilor noștri de uniune. 27 de șefi de stat au dezbătut la Sibiu teme de-o importanță majoră pentru viitorul nostru și au încercat să găsească un numitor comun pentru problemele cu care se confruntă în ultima vreme.

În același timp, la câteva sute de kilometri depărtare, la Iași, după cum am văzut cu toții, partidul de guvernământ a desfășurat sfidător un miting, care, ca orice lucru forțat, s-a întors împotriva celor care l-au organizat. Decizia liderului social-democrat de a sărbători Ziua Europei în acest mod s-a metamorfozat într-o grea lovitură în imaginea PSD. Astfel, am putut vedea pe micile ecrane două Românii profund contrastante, două Românii ai căror reprezentanți și-au transmis mesaje la limita urii, două Românii dezbinate.

Spectacolul grotesc pus în scenă de PSD a presupus mii de oameni amărâți, aduși cu forța de șefi de organizații și de partid, pentru a asculta speech-uri cu tușe eurosceptice, care pun în pericol vocea României în Parlamentul European. A presupus alte mii de funcționari publici, de medici, de profesori, luați cu arcanul de la joburile lor, sub amenințarea că, dacă nu se deplasează la Iași riscă să-și pioardă locurile de muncă și stabilitatea familiilor lor”, a declarat deputatul liberal.

Presa internațională a relatat faptul că summit-ul a fost umbrit de conflictul intern dintre președinte și guvernul PSD, căruia i se reproșează dezinteres în continuarea luptei anticorupție.

Deputatul Antoneta Ioniță a atras atenția asupra lipsei de responsabilitate și respect, de care au dat dovadă guvernanții, la 9 mai, de Ziua Europei.

La summit-ul de la Sibiu, președintele PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit cu opt șefi de state și de guverne din țări membre ale Partidului Popular European (PPE). PSD și ALDE sunt igmnorați de partenerii lor europeni. Îngrijorător pentru România, nu pentru formațiunile politice care par că și-au pierdut de tot busola. Ludovic Orban a dezvăluit, după întâlnirea cu cel pe care îl numeşte ”prietenul său şi al României”, liderul PPE Joseph Daul, că acest conflict cu UE, generat de liderii de la București orbiţi de interese personale nu serveşte nimănui. Momentul de la Iași demonstrează clar că PSD nu trece printr-o mare criză de imagine doar în România, ci și pe plan european. Niciun membru al guvernului nu a fost invitat la înaltul summit, pentru că pur și simplu, socialiștii europeni au refuzat să-i aibă prin preajmă.

Cred că este și responsabilitatea noastră ca astfel de conflicte, care împart România în două, să înceteze. Nu-și mai au locul! Este lipsă de responsabilitate și de respect față de români și față de România! Concordia între cele două Românii trebuie să devină o prioritate absolută pentru viitorul acestei țări! Altfel, viitorul nu ne va ierta!”, a declarat deputatul Antoneta Ioniță.