Mesajul președintelui Pro România Brăila: ”Îl voi vota cu toată inima pe brăileanul Mihai Tudose”

 

 

Profesorilor brăileni,

Dragi colegi,

Sunt cadru didactic de peste 20 de ani. Cred, cu tăria pe care o simteam și atunci când am notat primii elevi, că, dincolo de orice altceva, noi, profesorii, avem o datorie uriasa, de care depinde viitorul tinerelor generații, o datorie de care trebuie să ne ținem indiferent de vremuri. Ușor sau greu, trebuie să mergem mai departe, întrucât progresul societății are nevoie de educație, la fel și realizarea de sine a individului.

Societatea trece prin momente dificile, la fel și școala, căci nu pot fi privite separat, nicicând și nicicum. Din cauza unor politicieni care n-au înțeles că totul are o limită, că interesele personale nu trebuie transformate în politică națională, societatea și școala suferă.

Aș putea argumenta în multe fraze, însă știți și simțiți la fel ca mine, ca orice cadru didactic, realitatea zilelor noastre. O Românie care, din păcate, a ajuns moșia unui infractor și o școala care este cobaiul unui ministru a cărui viziune a rămas încremenită în trecut!

Pe 26 mai, nu îi alegem doar pe cei care ne vor reprezenta în Parlamentul European. Este vorba despre mult mai mult, un vot crucial pentru drumul european al țării noastre. Alegem viitorul României, al copiilor și nepoților noștri, alegem dacă vrem o țară condusă de infractori și analfabeți, o țară în care putem circula liber doar cu parolă sau o țară europeană, un stat de drept, cu valori pe care și noi, profesorii, le împărtășim în sala de clasă.

Elevii noștri văd un premier care vorbește cu dificultate în limba română, care nu știe în ce oraș se află și care, fără rușine, zice că mai bine are o hârtiuță în față decât să vorbească liber și să spună prostii.

Pe 26 mai, eu aleg echipa ProRomânia! Îl voi vota cu toată inima pe brăileanul Mihai Tudose, cel care ne va reprezenta cu mândrie în Europa și se va lupta pentru Brăila așa cum a făcut-o și atunci când a condus Guvernul României, un politician despre care faptele spun totul.

Cu respect!