Mihai Tudose:”Mă duc la Bruxelles dar, dacă e musai, mă întorc. Eu decid dacă e musai”

 

 

Fostul premier Mihai Tudose și-a dat demisia din funcția de deputat, imediat după eșecul opoziției la moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă. Mihai Tudose a fost ales europarlamentar și a optat să meargă la Bruxelles, dar nu înainte de a participa la votul pentru moțiune, după care și-a înaintat demisia din Parlamentul României.

Mi-am dat demisia, după vot. Mă duc la Bruxelles dar, dacă e musai, mă întorc. Eu decid dacă e musai”, a precizat Mihai Tudose.

Mihai Tudose spune că ar putea renunța oricând la mandatul de europarlamentar, pentru postul de prim-ministru al României. Mai mult, brăileanul s-ar întoarce și pe un post de ministru, într-un Guvern normal, care să nu fie condus de Dăncilă și gașca condamnatului Liviu Dragnea.

Demisia lui Mihai Tudose din Parlamentul României redă PSD-ului scaunul de deputat pe care aceștia l-au pierdut când fostul premier a ales să i se alăture lui Victor Ponta, în ProRomânia.

În aceste condiții, PSD Brăila îl trimite în Parlament pe Mircea Florin, care la rândul lui, proaspăt demisionat din funcția de consilier județean, lasă locul altui ales să urce pe ”treptele succesului” în PSD și în administrația județeană.