VIDEO  Premierul are încredere că PSD nu va mai pierde alegerile în Brăila!

 

 

Analiza rezultatului la Alegerile Europarlamentare a început cu Brăila, județ care a pierdut destul de mult după ce doi deputați social-democrați au trecut în echipa lui Victor Ponta.

Astfel, Emilia Meiroșu și Mihai Tudose au reușit să bată PSD-ul în municipiu, iar în județ, diferența a făcut-o puțin peste 4000 de voturi.

Prezentă la Brăila, Viorica Dăncilă a declarat că PSD va face o evaluare a tuturor organizațiilor, din punct de vedere politic, și speră ca, prin intensificarea comunicării și schimbarea abordării de conducere a partidului, PSD să poată câștiga alegerile viitoare.

 

 

Vrem să ascultăm opiniile membrilor de partid, pentru că vrem, așa cum am spus la Congres, deciziile pe care le luăm să pornească de jos în sus. Nu mai vrem să venim cu decizii în care să nu se regăsească membrii de partid(...)

Am analizat rezultatul alegerilor europarlamentare și am stabilit împreună pașii următori, având în vedere că avem trei rânduri de alegeri, alegeri prezidențiale, alegeri locale și alegeri parlamentare”, a declarat primul ministru.

În final, Dăncilă le-a spus social-democraților că nu trebuie să le fie frică de Tudose, pentru că fostul premier nu va mai candida la următoarele 3 scrutine electorale.