Dragomir face analiza alegerilor pe partide: ”Scorul de la europarlamentare a fost un duș rece pentru PSD”

 

 

Primarul municipiului Brăila a evitat să răspundă la întrebarea cu privire la votul din CEx-ul PSD. Întrebat dacă a susținut-o pe Viorica Dăncilă, Marian Dragomir a spus că votul este secret.

Singurul motiv pentru care un primar PSD și-ar ascunde intențiile este dat de faptul că a ieșit cumva din tiparul actual, sau cel impus.

Votul este secret dar punctul meu de vedere îl știți foarte bine. Am fost întotdeauna mai rebel în interiorul partidului, mi-am susținut și motivat de fiecare dată opiniile. Nu am să vă spun, având în vedere faptul că este un vot secret(...)

Îmi pare foarte rău că lucrurile pe care le-am spus la conferința județeană, au ajuns să fie puse în practică doar după eliminarea lui Liviu Dragnea. Dacă, lucrurile pe care le-am spus atunci erau puse în practica de la acel moment, fără a mă da un mare strateg politic, altul ar fi fost atât scorul PSD, cât și percepția oamenilor”, a declarat Marian Dragomir.

Primarul consideră că PSD ar fi avut mai multe șanse dacă Guvernul Dăncilă, condus din umbră de Liviu Dragnea, ar fi renunțat la ”joaca cu legile justiției”, sau la ordonanțe date în miez de noapte.

Poate că acel dus rece de la europarlamentare a fost necesar, astfel încât unii să nu mai creadă că dețin adevărul absolut și să-i asculte și pe cei din teritoriu, care de multe ori, fără să aibă dorința de a se implica la nivel central în ceea ce înseamnă politică, spun adevărul.

Primul lucru benefic este abandonarea subiectului privind justiția, un lucru pe care noi l-am solicitat de atunci, dar și altele, care nu au același impact. Mai este nevoie de foarte multe schimbări, în ceea ce privește mentalitatea unor oameni de la nivel central”, a spus Marian Dragomir.

Primarul consideră că încă mai sunt necesare schimbări, astfel încât percepția oamenilor asupra Partidului Social Democrat să se schimbe. Cu toate astea, spune că este PSD-ist și speră că lucrurile vor reveni la normal în partidul său.

 

 

 

 

O analiză a alegerilor europarlamentare! Dragomir: ”Scorul PNL este unul absolut dezamăgitor!”

 

Chiar dacă recunoaște că PSD a obținut un scor mic la alegerile europarlamentare, Dragomir spune că electoratul brăilean a ales și de această dată să voteze cu partidele de stânga.

PSD, la Brăila, a avut peste media națională. Dar, cetățenii din municipiul Brăila au optat între PSD și ProRomânia, pe partea stângă a eșicherului politic, refuzând să voteze dreapta. Scorul PNL este unul absolut dezamăgitor, la Brăila. Au scăzut față de ultimele alegeri, iar scorul USR, chiar dacă este sub media națională, este în creștere la Brăila, din cauza faptului că alegătorii de dreapta nu s-au dus către PNL și au căutat o altă alternativă.

Scorul PSD a scăzut. O parte dintre votanți s-au dus către ProRomânia. Scăderea scorului PSD s-a datorat în primul rând faptului că la ProRomânia, candidatul Mihai Tudose a constituit un pol de atragere a votanților, ca și nume și activitate a acestuia, dar și gafele, de la nivel național, din acea perioadă, au cântărit foarte mult”, a declarat primarul Marian Dragomir.