Claudiu Manda, la Brăila: ”Pe Ponta nu trebuie să-l mai primim în PSD, chiar dacă vine și cu frigiderul”

 

 

Astăzi, în cadrul Conferinței Extraordinare a PSD, europarlamentarul Claudiu Manda a făcut o serie de declarații cu privire la membri ProRomânia care au ales să se întoarcă la PSD, dar și la adresa lui Victor Ponta.

Cred că acest partid, ProRomânia, a fost creat pe o parte din greșelile noastre, dar ca un fel de partid bidon, care să colecteze multe dintre voturile pe care oamenii care gândeau de stânga, care votaseră înainte cu PSD, poate nu mai vedeau în liderii PSD, sau în candidații PSD, o soluție. Atunci a fost creat acest partid. Sigur că ne-au luat nouă, psd-iștilor, o parte din voturi. Jumătate le-am recuperat prin revenirea lui Mihai Tudose – vorbesc de voturile la europarlamentare – mai trebuie să recuperăm și cealaltă jumătate, dacă va veni la noi și Corina Crețu.

 

 

Deci, cine crede că PSD este un partid care are viitor și se regăsesc în valorile social-democrației, sau de stânga, oricine cred că este bine-venit. Cred că, până la urmă, pentru PSD, cel puțin din punctul meu de vedere, pe un singur om nu ar trebui să-l primim și anume pe Victor Ponta, chiar dacă vine și cu frigiderul”, a declarat europarlamentarul PSD, Claudiu Manda, la Brăila.