Cătălin Iordache – INCOMPATIBIL! Consilierul este acuzat de CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV!

 

 

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese, de natură administrativă, în cazul a 6 aleși locali printre care se numără și consilierul județean PND, Ștefan Cătălin Iordache.

În calitate de consilier județean a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Județean Brăila din data de 10 martie 2017, privind aprobarea contribuției Consiliului Județean la dezvoltarea activității sportive pe anul 2017 a Handbal Club „Dunărea” Brăila, și a Hotărârii din data de 27 octombrie 2017 privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită, către Handbal Club „Dunărea” Brăila, a unui spațiu pe o perioadă de 5 ani, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor (ca membru susținător, respectiv vicepreședinte al clubului sportiv).

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispozițiile art. 75, alin. (1), lit. b) și f) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004”, spune ANI.