Antoneta Ioniță: ”Cineva să fie tras la răspundere pentru dezinformare și incompetență”

 

 

Europarlamentarul PSD Corina Crețu a transmis că la Comisia Europeană nu se află nicio documentație referitoare la această investiție.

Fac apel la Ministerul Transporturilor să pregătească proiecte mature, Sibiu – Pitești, Pitești – Constanța, podul de la Brăila. Avem bani din Programul Operaţional de Infrastructură Mare, sunt surprinsă că toţi primarii îmi spun că nu sunt bani, dar la CE ultimul proiect sub analiză este metroul Gara de Nord – Otopeni”, a spus europarlamentarul social-democrat.

Liberalii au luat foc la declarația europarlamentarului PSD. Aceștia consideră că autoritățile locale nu vor avea banii necesari pentru construirea podului, dacă nu au cerut finanțare de la Uniunea Europeană.

Adică, am semnat contractul de construire a podului dar nu am depus nicio hârtie la Comisia Europeană pentru a obține finanțarea. Și atunci, cu ce bani să construim? Nu era mai firesc să obținem contractul de finanțare cu bani europeni și după aceea să ne lăudăm? Nu ar fi trebuit ca înainte de a ni se prezenta firma ce a câștigat licitația, să ni se fi spus că, încă, nu avem banii europeni necesari pentru demararea investiției? Nu ar trebui ca în urma acestei dezvăluiri, cineva să fie tras la răspundere pentru dezinformare și incompetență?”, a întrebat deputatul liberal Antoneta Ioniță.

Deputatul liberal consideră că podul peste Dunăre este departe de a fi realizat.

Podul lui ”Tudose este, de fapt, în aceeași fază ca acum câțiva ani: cea a promisiunilor. Brăilenii și gălățenii mai au de așteptat până când vor putea traversa Dunărea pe la Brăila, utilizând ceea ce ar putea fi cea mai mare investiție zonală de după revoluție. Și asta pentru că social-democrații au intrat într-un joc fără reguli și fără logică: un fost premier promite podul, ministrul de finanțe acuză politicienii locali de blocarea investiției, Comisia Europeană ne întreabă unde este proiectul despre care vorbim!”, a declarat deputatul liberal Antoneta Ioniță.