George Simion și-a anunțat candidatura la europarlamentare

 

 

Sub sloganul „ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA”, candidatul mișcării unioniste la alegerile europarlamentare, George Simion, va aduce în atenția opiniei publice teme de interes național: Unirea Basarabiei cu România, protejarea drepturilor românilor din comunitățile istorice, sprijinirea românilor din județele Harghita și Covasna, valorificarea potențialului diasporei și contracararea sistemului mafiot care blochează dezvoltarea României și a Republicii Moldova.

George Simion, liderul mişcării unioniste din România şi din Republica Moldova, a decis să ducă mai departe mesajul european al Unirii şi va candida pentru un post de europarlamentar. George Simion merge acolo să reprezinte electoratul unionist, la moment rămas neacoperit la Bruxelles. George nu s-a înscris în nici un partid politic şi va acţiona ca şi candidat independent.

Lansarea lui George Simion în lupta pentru europarlamentare este un test pentru mişcarea unionistă, care are acum ocazia să arate că ea contează cu adevărat.

Cei care sunt interesaţi să ajute în această campanie sau să se informeze o pot face de pe site-ul său oficial: georgesimion.ro.