Braila se ridica in picioare pentru asistenta sociala!

 

 

Colegiul National al Asistentilor Sociali din Romania (CNASR) a declansat o ampla campanie nationala de promovare si valorizare a profesiei de asistent social intitulata „Romania se ridica in picioare pentru asistenta sociala”. In fiecare judet al tarii se organizeaza evenimente la care participa asistenti sociali, oficialitati, jurnalisti, societatea civila, universitari, prieteni si sustinatori ai profesiei de asistent social. In periplul nostru national strabatem tara de la un capat la celalalt, de la Sud la Nord, de la Est la Vest pentru a reinvia spiritul de breasla in randul comunitatii noastre profesionale.

Pe 21 mai 2018 judetul Braila se ridica in picioare pentru asistenta sociala. Evenimentul va avea loc in Statiunea Lacul Sarat, Vila Lacramioara, cu incepere de la ora 10,30. La eveniment vor fi prezenti atat presedintele CNASR, Doru Buzducea cat si vicepresedintele Cristian Rosu si secretarul executiv, doamna Diana Cristea.

Presedintele CNASR, Doru Buzducea a declarat: ”Pe 21 mai 2018, Caravana CNASR va lua calea Brailei, orasul multietnic dispus ca un amfiteatru si unde toate strazile duc la Dunare. Ne vom bucura atat de cadrul natural generos cat mai ales de prezenta tuturor prietenilor si sustinatorilor profesiei de asistent social. Iata ca “Orasul salcamilor” care dat tarii atatea nume mari (Nae Ionescu, Hariclea Darclee, Ana Aslan, Maria Filoti, Panait Istrati, Mihail Sebastian, Fanus Neagu) a investit cu incredere si in profesia de asistent social. Multumim domnului Alin Potinche pentru organizarea intregului eveniment, precum si tuturor colaboratorilor implicati”.