Bâlbâială și informații cu jumătăți de măsură! 48 de porci sacrificați astăzi!

 

 

Inspectorii DSVSA Brăila au confirmat înca de ieri existența virusului PPA în comuna Chiscani, județul Brăila, la G.P. Vrînceanu Corneliu. Până astăzi primaria comunei Chiscani a anunțat apariția altor 6 focare în gospodăriile cetățenilor.

Contactat telefonic, directorul DSVSA a declarat pentru Jurnalul de Brăila ca sunt doar 3 focare, iar situația este sub control. Primarul comunei îl contrazice!

”Aducem la cunoștința tuturor cetățenilor comunei Chiscani că în localitatea Chiscani, comuna Chiscani, județul Brăila s-a confirmat focarul de pestă porcina africana - G.P. Vrînceanu Corneliu și au mai apărut alte 6 focare în gospodăriile cetățenilor. Autorităţile veterinare au dispus eutanasierea porcilor din gospodăriile respective. Crescătorii sau deținătorii de animale au obligativitatea anunțării oricărei modificari a stării de sănătate a animalelor medicului veterinar, în cazul nostru Dr. Popa Ionel, tel.: 0744582479”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Chiscani.

Prefectul Brăilei, George Paladi, a declarat că pentru uciderea unui număr mai mare de 20 de porci, înregistrat intr-un singur focar, este nevoie de un ordin al prefectului. 

Primarul comunei, Cojea Costică, ne-a confirmat faptul că au fost sacrificați, până la momentul actual, 48 de porci, din toate gospodariile afectate.