Când treci podul de la Brăilița te poți aștepta la orice!

 

 

O nouă zi și alți cai lăsați nesupravegheați pe Calea Galați, în cartierul Vidin, din Brăila.

În condițiile în care întregul cartier arată de parcă a fost uitat de autorități, nu ne miră faptul că patru cai își fac loc printre autoturismele care încercă să circule regulamentar.

Pe asfalt nu se mai vad marcajele rutiere, iar semnele aflate pe marginea șoselei nu le deosebești nici dacă vrei să fii atent. Copacii neglijați de ani de zile acoperă orice urma de civilizație.

Cât despre drum, încă mai așteptăm cu toții o firmă care să se țină de cuvânt, să respecte contractul și să asfalteze macar stada principală din acest ”sat” numit Vidin. V-aș provoca să încercați, ca alternativă, străzile dintre blocuri, dar îmi e teamă că nici dacă aveți CASCO nu reușiți să ajungeți la destinație cu mașina întreagă.

Practic, când treci podul de la Brăilița te poți aștepta la orice!