Cum au ajuns părinții din Brăila să plătească pentru siguranța copiilor, la școală!

 

 

Din declarațiile inspectorului șef se pare că doar jumătate din școlile din Brăila au pază, iar la mai bine de un sfert dintre acestea, părinții sunt cei care suportă salariul paznicului.

Nu toate școlile au gardieni pentru că nu s-au organizat concursuri și pentru că asociațiile de părinți nu sunt totdeauna dornice să finanțeze. Nu au bani, de acord, dar, de exemplu, pun și eu o întrebare: bani există și se găsesc pentru organizarea Balului Bobocilor?”, a spus inspectorul șef al ISJ Brăila, Viorel Botea.

Încolțit fiind de jurnaliști, pentru că siguranța copiilor la școală nu ar trebui să fie condiționată de contribuțiile părinților, Botea și-a asumat răspunderea pentru angajarea de paznici în toate unitățile de învâțământ, în condițiile în care nu există siguranța că bugetul îi va permite un astfel de ”lux”.

În ceea ce privește organizarea de baluri, domnul Botea, care este și președinte al PMP Brăila, ar trebui să știe că elevii sunt cei care caută în fiecare an sponsorizări, inclusiv de la partide politice, pentru organizarea evenimentelor extrașcolare.