8 unitati mobile pentru depistarea cancerului de col uterin

 

 

Ministerul Sanatatii, prin Unitatea de Management al Proiectului Bancii Mondiale (UMPBM) „Reforma Sectorului Sanitar –  Imbunatatirea Calitatii si Eficientei Sistemului Sanitar”, finantat prin Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), a achizitionat 8 unitati mobile (autospeciale) pentru depistarea cancerului de col uterin, complet utilate si dotate.

Achizitia autospecialelor a fost realizata in vederea cresterii capacitatii tehnice a retelei nationale de screening in vederea indeplinirii programului national de testare a cancerului.

Aceste 8 unitati  vor consolida programul national de screning pentru  cancer de col uterin si vor facilita accesul la program pentru femeile din zonele defavorizate.

Autospecialele vor fi livrate catre 7 centre nationale in saptamana 20-24.08.2018, urmand ca ulterior finalizarii procedurilor de inmatriculare si stabilirii cadrului general de functionare, sa se inceapa campanii regionale de testare.

 

 

Unitatile sanitare beneficiare ce participa la campania nationala pentru depistarea cancerului de col uterin si catre care sunt destinate aceste autospeciale sunt: Institutul Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuta Cluj-Napoca; Spitalul Clinic Judetean Mures; Spitalul Clinic Judetean de Urgenta “Pius Brinzeu” Timisoara; Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova; Institutul Regional Oncologic Iasi (2 buc.);  Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu Bucuresti; Institutul National Pentru Sanatatea Mamei si Copilului “Alessandrescu-Rusescu”Bucuresti.

Dezvoltarea programelor de preventie si cresterea capacitatii de screening sunt obiective importante  ale Programului de guvernare. Politicile de sanatate promovate de Guvern pun accent pe depistarea si tratarea unor boli cu morbiditate si mortalitate mare, care au  costuri mari de ingrijre si ale caror sanse de vindecare sunt mult mai mari, daca sunt depistate la timp.

Ministerul Sanatatii a demarat implementarea a 7 programe de screening, in cadrul unui proiect care beneficiaza de finantare europeana nerambursabila  in valoare de 193 de milioane de euro, care vor fi utilizate pentru consolidarea programului national de screening si a capacitatii tehnice a sistemului de sanatate de a furniza servicii  medicale preventive.

 

 

Cele 7 programe sunt: depistarea precoce, diagnostic si tratament precoce al tuberculozei, screening pentru cancer de col uterin, cancer de san, cancer colorectal, hepatita, screening cardiovascular si programe destinate gravidei si copilului.

Etapa I a acestor proiecte se afla in derulare, urmand ca activitatea propriu-zisa in cadrul proiectelor finantate din fonduri structurale sa demareze catre sfarsitul anului sau inceputul anului 2019.

Programul de screening pentru cancer de col uterin beneficiaza de  finantare in valoare de 47  milioane de euro din fonduri europene nerambursabile.

De asemenea, pentru cresterea in continuare a capacitatii tehnice a centrelor regionale pentru cancer, se are in vedere initierea unei proceduri de achizitie de echipamente medicale destinate dotarii centrelor regionale de patologie si citologie.