Pentru plățile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero

 

 

Începând din 16 decembrie, consumatorii și întreprinderile din statele membre care nu fac parte din zona euro vor beneficia de plăți transfrontaliere în euro mai ieftine.

Noile norme ale UE vor asigura faptul că pentru toate plățile transfrontaliere în euro efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro – România, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Polonia, și Suedia – se vor percepe aceleași comisioane ca cele aplicate plăților interne.

De exemplu, un consumator bulgar care decide să trimită euro în străinătate va plăti, de acum înainte, același comision ca în cazul unui virament efectuat în leva în Bulgaria. Altfel spus, pentru plățile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero.