Peste 100 de percheziții în țară! Brăila se află printre județele vizate de polițiștii de investigare a criminalității economice!

 

UPDATE: În Brăila s-au efectuat percheziții la primăriile Vădeni și Unirea 

În această dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, efectuează peste 100 de percheziții, în 25 de județe și în București, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin infracțiuni de fals și de serviciu.

Activitățile se desfășoară în județele Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Buzău, Ilfov, Brăila, Galați, Gorj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanța, Brașov, Argeș, Teleorman, Mehedinți, Ialomița, Arad și Giurgiu, precum și în București, la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale și instituții.

 

 

Polițiștii au 15 mandate de aducere, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz în serviciu.