Stii ce risca seful tau pentru un comportament neadecvat? Pedeapsa merge pana la inchisoare

 

 

Deputatul independent Oana Bizgan considera ca angajatii ar trebui sa ceara socoteala sefilor, atunci cand sunt supusi unor tratamente neadecvate la locul de munca. Conform initiativei depuse, hartuirea s-ar sanctiona disciplinar, contraventional sau penal, dupa caz.

“Orice comportament exercitat cu privire la un salariat, de catre un alt angajat care este superiorul sau ierarhic, de catre un subaltern si/sau de catre un salariat comparabil din punct de vedere ierarhic, in legatura cu raporturile de munca, care sa aiba drept scop sau efect o deteriorare a conditiilor de munca prin lezarea drepturilor sau demnitatii salariatului, prin afectarea sanatatii sale fizice sau mentale sau prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat in oricare dintre urmatoarele forme: a) conduita ostila sau nedorita; b) comentarii verbale; c) actiuni sau gesturi”, este o scurta descriere a hartuirii morale, expusa de initiatorii legii.

Hartuirea la locul de munca savarsita de un salariat se pedepseste cu amenda de la 10.000 la 15.000 de lei, iar afectarea sanatatii fizice sau mentale a victimei se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an, sau cu amenda. Pentru angajatori amenzile sunt si mai mari: de la 30.000 la 50.000 de lei, respectiv de la 50.000 la 200.000 de lei.

Instanta poate dispune si plata unor despagubiri, precum si plata consilierii psihologice de care victima are nevoie. Totodata, cei care se fac vinovati de hartuire morala la locul de munca vor putea fi sanctionati si de catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii cu amenda intre 100.000 si 200.000 lei.

Mai mult, societatile vor fi nevoite sa introduca in regulamentul intern al unitatii ce sanctiuni disciplinare se pot aplica salariatilor care se fac vinovati de hartuire la locul de munca. In caz contrar, amenzile aplicabile vor fi cuprinse intre 30.000 de lei si 50.000 de lei.

O ancheta a Institutului National de Statistica arata ca peste 24% din romani sunt expusi la factori care le-ar putea afecta sanatatea mentala si fizica.