Vicecampioană națională la 200 m fluture 

Ioana Harabagiu ar fi câștigat medalia de aur la 100 m fluture, dacă nu ar fi fost descalificată.

La ediția din acest an a Campionatului Național de înot pentru seniori tineret și juniori de la Bacău, eveniment la care au participat 396 de sportivi de la 56 de cluburi, CSM Brăila a făcut o figură frumoasă cu sportivii pe care i-a aliniat la start.

Delegația clubului brăilean, coordonată de profesorul Cătălin Nistor, a avut în componența 9 înotători, 2 au luat startul în competiția rezervată tineretului, Dragoș Pungă și Daria Enciu, iar ceilalți 7, în cea a juniorilor, aceștia fiind David Papuc, Cristian Ganea, Mădălin Gavrilă, Denis Leopa, Robert Ciutacu, Ioana Harabagiu și Teodora Pinzariu.

Ioana Harabagiu a obținut cele mai bune rezultate. Brăileanca a devenit vicecampioană națională în probă de 200 m fluture și a cucerit medalia de bronz la 50 m fluture. Harabagiu a avut un timp foarte bun în probă de 100 m fluture, care i-ar fi adus medalia de aur însă a fost descalificată de arbitri.

Cristian Ganea a fost aproape de o medalie la 100 m bras însă a încheiat cursă pe locul al patrulea. Ganea a ocupat poziția a șasea la 200 m bras și pe a șaptea la 50 m bras, iar în toate aceste trei curse braileanul a realizat noi recorduri personale.

Dragoș Pungă s-a clasat pe locul al cincilea, în finală mare, la 200 m bras, iar colegul lui de club, Mădălin Gavrilă a ocupat locul al optulea în probă de 100 m spate. Tot pe aceeași poziție s-a clasat ștafetă juniorilor la 4x100m liber, formată din Cristian Ganea, Mădălin Gavrilă, David Papuc și Robert Ciutacu.

Imediat după naționalele de la Bacău înotătorii brăileni au început pregătirile în vederea unei alte competiții importante, Campionatele Internaționale de Înot ale României care vor avea loc în luna mai.