Măsurile luate de conducerea clubului au dat roade! HCD a ieșit învingătoare!

 

* Victoria cu 24-23 (10-11) poate fi considerată o surpriză, având în vedere că Măgura Cisnădie este ocupanta locului 3 în Liga Florilor

 

 

Adevărata valoare a lotului actual s-a văzut ieri seară, în Polivalentă, când handbalistele de la HC Dunărea au făcut spectacol și le-au trimis acasă pe jucătoarele de la Măgura Cisnădie, care ocupau locul 3 în clasament.

Se pare că măsurile luate de conducerea clubului au dat roade, iar fetele, sub coordonarea noului antrenor, au demonstrat că merită să fie pe un loc fruntaș în clasament.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Alina Czeczi -14 goluri (5 de la 7 metri), Cristina Gheorghe -3, Diana Axinte -2, Iryna Shutska Burtea -2, Elena Dache -2, Ana Maria Berescu -1.

Cristina Gheorghe a marcat golul primei victorii obținute de Dunărea Brăila în Liga Florilor. Cu 15 secunde înaintea finalului meciului cu Măgura Cisnădie ea și-a asumat o aruncare care avea să aducă golul primului succes pentru echipa brăileană în acest sezon. Victoria cu Cisnădie dă speranțe echipei pregătite de Relu Roșca că pot încheia anul 2018 cu încă o victorie, în deplasarea de săptămâna viitoare de la Cluj Napoca, acolo unde va întâlni ultima clasată în Liga Florilor, singura echipă rămasă fără victorie.

Cu moralul ridicat și șanse reale de a avansa spre podium, HC Dunărea s-a bucurat seara trecută de sprijinul galeriei care le-a încurajat pe fete, pe tot parcursul meciului.