Dacă nu schimbați direcţia, veți sfârşi acolo, de unde ați început!

 

 

Am asistat la sfârșitul săptămânii trecute la Conferința Extraordinară a Partidului Social Democrat, moment la care a fost prezentată și întoarcerea lui Mihai Tudose în PSD. Inițial, organizatorii ne-au spus că presa va avea un scurt acces la început, pentru poze, după care conferința se va desfășura cu ușile închise.

Ei bine, președintele PSD Marcel Ciolacu a decis să ne păstreze în sală și bine a făcut! A fost prea târziu pentru ”dinozauri” să-și adapteze discursurile. Așa am ajuns la concluzia că PSD Brăila nu s-a făcut bine.

Am văzut trei tabere în PSD: cei de la centru – conștienți de greșelile trecutului și asumându-și o responsabilitate aproape nebună pentru reformarea acestui partid, cei tineri, din administrația locală – care prezentând în fața conducerii ”carnetul de note” au cerut, pe bună dreptate, să fie ascultați și consiliați în luarea deciziilor care afectează administrația locală, și ”dinozaurii” – cu aceeași atitudine sfidătoare pentru electorat, cu tupeu nemărginit și dispreț pentru orice mișcă în fața lor.

Actuala conducere a partidului nu numai că nu-și recunoaște și nu-și poate accepta greșelile din trecut, dar tupeul cu care le-au vorbit membrilor prezenți m-a convins că în PSD, la Brăila, dinastia Dragnea este încă bine înrădăcinată.

Senatorul Ion Rotaru, șeful PSD Brăila, a aruncat cuvinte în discursul lui, împrumutate probabil de la PNL, pe vremea când liberalii erau în opoziție. S-a vorbit despre trădători, dezertori și fii risipitori – toate în fața lui Mihai Tudose – cel care le-a dat o lecție grea psd-iștilor brăileni la europarlamentare. Poate au uitat, dar hai să recapitulăm: deci, Mihai Tudose cu Emilia Meiroșu și încă o mână de oameni au bătut gigantul PSD în municipiu, fără a vinde voturi către liberali! Unde e trădarea? Voturile au rămas pe stânga! Electoratul nu s-a întors împotriva socialismului! Electoratul, la fel ca Tudose, s-a întors împotriva lui Dragnea! Putea Tudose, la fel ca Sorin Câmpeanu sau Daniel Constantin, să meargă, cu gașca lui, la PNL – atunci DA, era trădare! Tudose însă a ales să se întoarcă în PSD, rugat fiind de foștii colegi de la centru, deși știa încă de la început că dinozaurii vor scoate colții.

Întrebat dacă consideră că ar fi oportună retragerea lui, de la conducerea organizației județene, în urma eșecului de la alegerile prezidențiale, Ion Rotaru a spus că nu consideră rezultatul a fi un eșec. Probabil nici Dăncilă nu a considerat că este un eșec candidatura ei, din moment ce a ajuns în turul doi.

Despre conducerea organizației municipale nici nu mai avem ce să discutăm, după două eșecuri consecutive, de bun-simț ar fi ca președintele să plece singur acasă, asta dacă ar exista vreo formă de normalitate în PSD, la nivelul conducerii.

Absența Emiliei Meiroșu de la conferință a fost un mister chiar și pentru psd-iști. În timp ce Tudose era primit, cel puțin de cei de la centru, cu brațele deschise, Emilia încă mai așteaptă ”validarea” adeziunii, după cum au precizat surse din PSD. Să înțeleg că Rotaru se poate lipsi de cele 15.500 de voturi ale ProRo de la prezidențiale?

În final, concluzia la care am ajuns eu, personal, este că în PSD Brăila nu se va schimba nimic din simplul motiv că ”peștele, de la cap se împute”. Până când PSD nu se va uita bine în oglindă și nu va face schimbări radicale, care să atragă electoratul, Brăila nu va mai îmbrăca haina roșie.