Au scapat situatia de sub control! Greva extrema dusa de Braicar, sustinuta de orgoliile soferilor

 

 

Au tipat sa vina primarul si primarul a venit. Au tipat ca vor salarii mai mari, iar conducerea societatii a fost de acord sa le mareasca cu 7,5%. Au vrut greva de avertisment, instanta a zis NU. Ceea ce vor protestantii despaseste limitele imaginarului.

Brailenii in schimb au dat dovada de respect si solidaritate, insa nu fata de angajatii Braicar, ci fata de semenii lor. Pe Facebook s-au format numeroase grupuri ale parintilor, care in disperarea creata de mijloacele de transport in comun, au ales sa faca cu schimbul pentru a se invoi de la munca si a-si duce copiii la scoala.

Am vazut zeci de persoane care fac autostop si tot atatia soferi dispusi sa le acorde ajutor. Sunt lucruri marunte, dar care te fac sa iubesti orasul asta. Pentru ca dincolo de orice protest, salariu, sau neajuns, brailenii au descoperit in ei compasiunea fata de cei care sufera cu adevarat de pe urma acestui protest – semenii lor.

Dupa 5 zile de protest, timp in care au strigat “sa vina primarul”, luni seara, liderii de sindicat s-au intalnit cu Marian Dragomir. Doar ca doleantele lor s-au schimbat intre timp, iar prezenta primarului la discutii nu a schimbat cu nimic starea de fapt. GREVA CONTINUA!

“Societatea a propus o crestere salariala de 7,5 % la salariul de incadrare (de ex. soferi 1.942 + 7,5% lei) la care se aplica si sporurile care cumulat insumeaza 75% din salariu. Sindicatul a propus o crestere salariala de 21%, pentru lunile urmatoare si de 33% din octombrie”, a declarat primarul municipiului, dezolat de faptul ca aceste cerinte absurde nu fac decat sa falimenteze o societate, care nu a incercat decat sa imbunatateasca transportul in comun din Braila.

Ceea ce trebuie sa inteleaga toata lumea, care suspina dupa maxi taxi, este faptul ca Uniunea Europeana nu putea acorda fonduri pentru achizitionarea de autobuze noi si moderne, decat in cazul in care exista un operator unic. Asta s-a si dorit prin eliminarea maxi taxiurilor. Braicar devine operator unic, iar brailenii pot beneficia astfel de transport in comun achizitionat prin fonduri europene. De ce se doreste acum falimentarea singurei societati care poate sa asigure acest lucru?

O alta problema cu care se confrunta sindicatul si protestatarii este lipsa de organizare. Inainte sa primeasca un raspuns de la ITM, inainte sa faca o sesizare catre autoritatile de control, sau sa primeasca un raspuns la ancheta de munca, acestia au ales sa blocheze orasul. Se doreste o respectare a legii, fara ca aceasta sa fie respectata.

In aceste conditii societatea se vede nevoita sa recurga la masuri drastice, prin desfacerea contractului de munca a persoanelor care au inregistrat 3 zile de absente nemotivate. Totodata, conducerea Braicar a lansat anunt de angajare pentru inlocuirea celor care vor fi concediati.

In ceea ce-i priveste pe braileni, primarul municipiului a declarat ca acestia isi vor recupera banii pe abonamente.

“Societatea va acorda despagubiri brailenilor care au abonament, indiferent de tipul acestuia si va recupera suma de la cei vinovati. Brailenii care au fost fost nevoiti sa achite sume suplimentare de bani, ca urmare a lipsei transportului, vor actiona in instanta Braicar, care va chema in solidar persoanele vinovate”, a declarat primarul.

In cazul in care protestatarii ar primi tot ceea ce isi doresc, nu numai ca societatea ar da faliment pana la sfarsitul anului, dar s-ar crea un precedent intr-o relatie societate –sindicat – autoritate publica, care ar putea produce daune iremediabile.