Ministerul Sănătății a cerut control la Spitalul Județean! Poliția a deschis dosar penal!

 

 

Noul ministru al sănătăţii, Victor Costache, a solicitat reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Brăila să demareze de urgenţă o acţiune de control la Spitalul Judeţean de Urgență Brăila în cazul tinerei de 19 ani, care a decedat la o lună după ce a născut.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, echipa de control va verifica respectarea calităţii actului medical pentru pacient, a protocoalelor şi a circuitului pacientului, condiţiile igienico-sanitare, conform competenţelor.

Concluziile acţiunii de control vor fi făcute publice, anunţă MS.

Tânăra de 19 ani din Brăila a murit la o lună după ce a născut, deoarece i-a rămas un rest de placentă în organism, potrivit raportului IML. În acest caz fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Mama tinerei decedate a declarat că săptămâna trecută, la o lună de la naştere, fata a acuzat dureri şi a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul nr. 3, unde i s-a pus diagnosticul de discopatie lombară, a primit tratament antiinflamator şi a fost trimisă acasă. A doua zi, starea tinerei s-a agravat, motiv pentru care a fost transportată cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i s-a pus diagnosticul de meningită.

IPJ Brăila s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.