10 pentru siguranță!

 

 

Săptămâna trecută, reprezentanţii instituțiilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne au demarat activitățile de prevenire în cadrul Campaniei „10 pentru siguranță”.

În cadrul acesteia se va pune accent pe creșterea gradului de informare a elevilor, părinților și profesorilor, pentru evitarea implicării copiilor în evenimente negative.

Campania „10 pentru siguranță” va fi desfășurată în contextul începerii noului an școlar de către instituțiile din județul Brăila cu competență în domeniu, respectiv: Inspectoratul de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, sub coordonarea Instituției Prefectului.

Reprezentanții instituțiilor implicate au fost prezenti în incinta complexului comercial Promenada Mall Brăila, unde au discutat cu 1800 de persoane și au distribuit 3750 de materiale informativ-preventive (flyere pentru părinţi; orare, semne de carte, flyere şi calendare cu recomandări pentru copii).

Campania are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor, părinților și profesorilor privind riscurile de victimizare a minorilor pe drumul spre şcoală sau spre casă din unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora.

În acest sens, oamenii legii au transmis cetăţenilor informaţii specifice domeniilor proprii de competenţă. Părinţii au fost informaţi cu privire la măsurile de siguranţă pe care trebuie să le aibă în vedere pentru a preveni implicarea copiilor în evenimente negative pe drumul către şcoală sau spre casă, în incinta sau zona adiacentă unităţilor de învăţământ, atunci când sunt singuri acasă sau când ies cu prietenii, dar şi referitor la siguranţa pe internet, prevenirea traficului de persoane şi a consumului de droguri.