La un pas de tragedie! AVOCATUL, care a lovit 8 mașini parcate, era BĂUT! Bărbatul s-a ales cu dosar penal!

 

 

Avocatul, în vârstă de 40 de ani, se deplasa la volanul unui autoturism marca Dodge, pe strada Hipodromului, dinspre strada Pietății. La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul volanului și a lovit opt autoturisme, care erau parcate regulamentar, după care a ricoșat într-un stâlp de electricitate.

Accidentul s-a produs în această seară, în jurul orei 19.00. Din fericire nu au existat victime.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea o îmbibație alcoolică de 0,95 mg/l alcool pur, în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul IPJ Brăila.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.