Cinci case au ars marti seara, in Braila! Timp de trei ore, pompierii s-au luptat cu flacarile!

 

 

In urma incendiului, doua persoane au fost transportate la spital, fiind intoxicate cu fum, iar alte patru persoane, care au suferit atacuri de panica, au primit asistenta medicala la fata locului.

Focul a izbucnit la orele 20:40, in cartierul Chercea. Din primele cercetari, se pare ca incendiul ar fi pornit de la un scurt circuit electric, produs in podul casei.  Au ars 210 mp de acoperis la patru gospodarii si o magazie la cea de-a cincea locuinta invecinata.

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a intervenit cu 5 autospeciale cu apa si spuma, un echipaj SMURD, doua ambulante SAJ, 3 echipaje ale Politiei si un echipaj al Jandarmeriei.

Incendiul a fost lichidat in jurul orei 23:25, iar prejudiciul urmeaza sa fie stabilit.