Nepasarea se sanctioneaza!

 

Politia Locala Braila deruleaza in permanenta actiuni in baza prevederilor cap. I, pct. B, alin.(1), lit.b din cadrul Anexei  H.C.L.M. Braila nr. 5/2003 actualizata cu modificarile si completarile ulterioare, privind ”neasigurarea, potrivit legii, a lucrarilor de reparatii, zugravire si vopsire a partilor exterioare ale cladirilor, neinlocuirea jgheaburilor si burlanelor degradate, a geamurilor, precum si neefectuarea altor lucrari de reparatii si intretinere la fatadele imobilelor, creand astfel un aspect inestetic zonei respective”.

Astfel, in perioada 01.01.2017 – 11.04.2018, s-au aplicat 18 sanctiuni contraventionale proprietarilor unor imobile de patrimoniu situate in centrul istoric, care nu au efectuat, conform prevederilor legale, lucrari de reparatii la fatadele imobilelor respective. Valoarea totala a amenzilor se ridica la suma de 5.050 lei.

De asemenea, de la inceputul anului 2018, au fost trimise peste 40 de somatii proprietarilor cladirilor de patrimoniu din zona istorica a municipiului, acestia fiind atentionati asupra faptului ca, lasand imobilele in paragina, incalca legea si ca vor fi sanctionati daca nu iau masurile de rigoare. Cele mai recente somatii au fost aplicate proprietarilor unor imobile situate pe str. Mihai Eminescu, pe B-dul Al. I. Cuza, pe str. Brasoveni, pe str. Cetatii, pe str. Cojocari, pe str. Marasti, pe str. Marasesti, pe str. Danubiului si pe str. Mihai Bravu.