Instanța a decis! Dasaev rămâne în arest preventiv 30 de zile!

 

 

Judecătorii Tribunalului Brăila au admis propunerea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și au dispus arestarea preventivă a lui Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, pentru 29 de zile.

Dasaev a fost adus la Parchet astăzi la ora 13.15, cu mai puțin de două ore îneinte de expirarea termenului de reținere pentru 24 de ore. La intrare el a spus din nou că este nevinovat. După o oră și jumătate acesta a ieșit din Tribunal cu decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sorin Ispas, unul dintre avocații lui Daniel Gabriel Husein, a spus că judecătorii de la Brăila au luat decizia arestării preventive pe care au contestat-o la Curtea de Apel Galați.

Cea mai gravă acuzație care i se aduce este cea de tentativă de omor calificat.

Reamintim faptul că Dasaev a venit de bună voie la Parchet, însoțit de avocații Angelica Ionel și Sorin Ispas, pentru a vedea care sunt acuzațiile care i se aduc. După audieri, Gabriel Husein a fost reținut pentru 24 de ore.