La 21 de ani, un tânăr s-a stins în spatele gratiilor! Deținutul executa o pedeapsă de 4 ani!

 

 

În data de 27 ianuarie 2019, în jurul orei 19.40, personalul medical al Centrului de Detenție Brăila-Tichilești a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui deținut care  a acuzat o stare de rău, acesta fiind prezentat, de îndată, la cabinetul medical.

S-au efectuat manevrele de resuscitare de către personalul medical aflat în serviciu, iar concomitent a fost solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță prin Serviciul Unic de Urgență 112. La ora 20.10 pacientul a fost preluat de echipajul ambulanței.      

În ciuda eforturilor depuse de personalul medical, a fost declarat decesul persoanei în cauză în jurul orei 21.10. Menționăm faptul că persoana internată se află în evidențele medicale cu o serie de afecțiuni.

Persoana custodiată era în vârstă de 21 de ani, internată în centrul de detenție pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În conformitate cu prevederile legale, au fost anunţate conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, Poliția, Serviciul de Medicină Legală, judecătorul de supraveghere a executării măsurilor educative privative de libertate, precum şi familia persoanei internate”, se arată în comunicatul transmis de purtătorul de cuvânt al Centrului de detenție Tichilești, Ionel Dincă.

Surse neoficiale din cadrul anchetei au mărturisit că deținutul a avut un conflict cu o altă persoană privată de libertate, existând posibilitatea ca acesta să fi fost agresat.

De remarcat este faptul că ambulanța a sosit la 30 de minute după ce a fost efectuat primul apel la 112.

În cauză se desfășoară o anchetă internă pentru a stabili condițiile în care s-a produs evenimentul.