Tedy Necula revine în Brăila! ”Coborâm la prima” este primul film inspirațional românesc!

 

 

Trailer:

Un metrou se blochează între stații în dimineața de după incendiul din clubul Colectiv. Fiecare în drumul său, călătorii sunt împreună și incep să interactioneze. Suntem străini până când ceva ne aduce împreună. Dacă ne deschidem, observăm ca avem ce împărtăși cu cei din jurul nostru. La finalul călătoriei, la urmatoarea stație, fiecare iese modificat, în felul său. Suntem unii lângă alții în lume, așa cum suntem și într-un vagon de metrou.

Coborâm la prima este o poveste inspirațională despre natura umană și despre comportamentul în situații de criză, dar și despre cum poți să descoperi cu adevărat pe cineva dacă ai timp să-l asculți.

Este o poveste inspirațională pe care o trăim în fiecare zi. Suntem în metrou așa cum suntem și în lume. Nu este un film despre Colectiv, dar viața nu poate nega evenimentul. Sunt povești paralele din viețile mai multor oameni care se întâlnesc într-o zi cu o semnificație specială pentru unii” declară regizorul Tedy Necula.

 

 

Din distribuție fac parte Iulian Burciu, Grumăzescu Cezar, Victoria Cociaș, Constantin Cotimanis, Dana Porlogea, Constantin Drăgănescu.

Regia – Tedy Necula

Proiecția filmului, în Brăila, se desfășoară astăzi, începând cu ora 18.00 la Centrul de Creație, din Piața Traian nr 2.

Formularul pentru rezervarea locurilor la proiecția filmului „Coborâm la prima” din data de 29 ianuarie 2019 îl găsiți AICI!