Vestea a venit chiar din partea primarului Marian Dragomir, care a anunțat pe pagina de Facebook că a fost emisă autorizația de construire pentru prima hală cu suprafața de 10.000 m.p. Lucrările urmează să înceapă în primăvara anului viitor.
Astăzi, Element Industrial, are tot ce îi trebuie pentru a dezvolta parcul industrial în Brăila. Concesiunea terenului de 11 hectare, în perimetrul II al Zonei Libere, a fost votată în Consiliul Local Municipal, licitația s-a finalizat, iar Brăila se va mândri, în cel mai scurt timp, cu un ELI PARK. Element Industrial este un dezvoltator, investitor și manager de active al logisticii și al imobilelor industriale axate pe România și Europa de Sud-Est. Element Industrial dezvoltă ELI PARKS, o platformă integrată de parcuri logistice în locații strategice din România.
”Am primit de curând autorizația de construire pentru prima fază, de 10.000 mp, o opțiune excelentă pentru distribuție, producție sau logistică, cu acces direct la E584. Brăila are toate avantajele de care o afacere are nevoie: poziționare în nod rutiero-naval, forță de muncă, deschiderea dată de podul peste Dunăre și, nu în ultimul rând, autorități locale care fac toate eforturile pentru atragerea investitorilor în zonă”,
a declarat, într-un comunicat de presă, Andrei Jerca, Managing Director, Element Industrial.
Conceptul de la Brăila este unul flexibil și modular, adaptat cererii din zonă. Astfel, unitățile minime închiriabile pornesc de la 850 mp, fiecare fiind deservită de un dock și un drive-in, o zonă de birouri și locuri de parcare dedicate. Localizarea la intrarea în oraș, în imediata vecinătate a centurii și a Brăila Mall, aduce un plus conceptului ”in-city”, parcul putând fi atât o opțiune pentru distribuția regională, cât și una ”last-mile”, scrie wall-street.ro.
Parcul logistic ELI Park Brăila va fi construit la standarde de clasă A, iar viitorii chiriași vor beneficia de specificații tehnice precum: înălțime liberă de depozitare de 10,5 m, o ușă de încărcare/descărcare la fiecare 800 mp de hală, spații generoase de manevră pentru camioane (35 m truck court) și locuri numeroase de parcare. Pentru fazele ulterioare sunt vizate și construcții personalizate tip built to suit.