Născut pe 29 iunie 1970, lt. col. Iulian Timofei și-a început cariera militară la începutul anilor 90 și a activat doar în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, în domeniul ordinii şi siguranţei publice, iar în perioada 1 martie 2003 – 1 iunie 2005 și-a desfăşurat activitatea în cadrul Biroului de Relaţii Publice şi Comunicare al IJJ Brăila.
Iulian Timofei are un master în drept comunitar, studii post universitare în domeniul Ordine Publică şi Management și alte cursuri în domeniul Ordine Publică.
În august 2019, după mai bine de trei ani în care a fost împuternicit pe funcţia de prim-adjunct al inspectorului şef al Jandarmeriei Brăila, lt. col. Iulian Timofei a câștigat concursul pentru ocuparea acestui post. Din octombrie 2020 Timofei a trecut în rezervă.
Inițial, Timofei a fost propunerea PSD pentru funcția de subprefect.
Hotărârea a fost luată astăzi, în ședință de Guvern. Iulian Timofei îl va înlocui pe Florin Dobrescu la conducerea Prefecturii Brăila.