Eșec total la reabilitarea termică a blocurilor cu bani de la UE! Cofinanțarea de 20% i-a speriat pe brăileni!

Brăilenii nu s-au înghesuit să depună cereri pentru reabilitarea termică a locuințelor cu fonduri europene. Prin acest program, cofinanțarea pe care ar trebui să o suporte asociațiile de proprietari este de 20%.

Cei mai mulți brăileni nu își permit achitarea acestor sume. Unele primării din țară au recurs la varianta de a împrumuta asociațiile de proprietari, urmând ca banii să fie restituiți pe o perioadă de 10 ani, în cadrul Direcțiilor de Taxe și Impozite. Cu toate astea, recuperările s-au dovedit a fi problematice, fiind înregistrate întârzieri la plata ratelor.

Din totalul costurilor/clădire, 60% ar urma să fie fonduri europene, iar Primăria ar ajuta cu restul de 20%.

Proiectul de reabilitare termică include: lucrări de izolare termică a faţadei; schimbarea tâmplăriei; închiderea balcoanelor; lucrări de termo și hidroizolație; repararea acoperișului blocului; instalarea alternativă de producere a energiei din surse regenerabile, reabilitarea sistemului de încălzire/furnizare a apei calde de consum.

”Sunt două axe. Este axa de clădiri publice și axa de clădiri rezidențiale. Pe axa de clădiri publice avem o supra-contractare și a fost un interes foarte mare. Axa de rezidențiale este o axă în care am relocat fondurile către clădirile publice, pentru că nu a fost interes. Avem doar câteva primării – municipii care au reușit să acceseze, dar din păcate nu am reușit pe Brăila, fiind o problemă această contribuție de 40%, pe care programul o cere. Într-un proiect de anvelopare de blocuri programul nu finanțează decât 60%. Diferența este plătită 20% de primărie și 20% de asociația de locatari. Aceleași condiții vor rămâne și pe programul viitor.

Există posibilitatea unui împrumut din partea Primăriei, către asociație, în așa fel încât Primăria să asigure pe moment partea lor. Cam așa au mers primăriile care au accesat bani, urmând ca cetățeanul să plătească pe o perioadă de 10 ani, de exemplu”, a declarat directorul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est, Luminița Mihailov.

Președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, spune că, deși ar fi legală o astfel de procedură, multe din primăriile care au împrumutat asociațiile au dificultăți în recuperarea banilor.

Printre primăriile reședință de județ care se află în această situație se numără și Galați, Buzău și Focșani, din zona de sud-est a țării.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry