100 de stejari la intrarea în Brăila! Primarul nu s-a sfiit și a pus mâna pe lopată!
„Centenarului Marii Uniri de la 1918” a fost marcat la Brăila de Comisariatului Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu, în parteneriat cu Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA care au iniţiat proiectul „100 pentru 100” având ca obiectiv plantarea unui număr de 100 de arbori.
În acest sens, ieri, 15 noiembrie 2018, Comisariatului Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu Primăria Municipiului Brăila care a pus la dispoziţie terenul în vederea plantării, Seroplant Brăila şi Direcţia Silvică Brăila, a desfăşurat acţiunea de plantare puieţi de stejar pe partea stângă a aliniamentului ieşirii din Brăila către Galaţi, porţiunea cuprinsă între sensul giratoriu şi Vadul Catagaţei.
Acţiunea a avut drept scop înfrumuseţarea zonei, prevenirea eroziunii solului, crearea unui scut de protecţie fonică şi împotriva văntului între şosea şi cartierul de locuinţe din vecinătate.
Comisarul șef al Gărzii de Mediu Brăila, Camelia Carmen Tudorache a spus că la această acțiune au răspuns invitaţiei de participare Marian Dragomir – primarul municipiului Brăila, cei 2 viceprimari Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea Crican precum şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale Brăila, ISU Dunărea Brăila și Agenţiei pentru Protecţia Mediului.