Social democrații susțin plafonarea preţurilor la carburant la o sumă de aproximativ şapte lei.
Conform legii Concurenței, prețul carburanților poate fi plafonat pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri. Propunerea trebuie făcută de Guvern (probabil prin Secretariatul General al Guvernului ori Ministerul Energiei) și avizată de Consiliul Concurenței.
”Dacă PNL nu este de acord, atunci ministrul Energiei trebuie să vină urgent cu o soluție alternativă, care să aibă ca finalitate oprirea creșterilor prețurilor de la pompă.
La începutul lunii martie, când s-a creat panică în benzinării, prețul barilului de petrol a atins un vârf de 123 de dolari, iar prețul mediu la pompă era de 7,5 lei/litru de carburant.
În prezent, prețul barilului este de 110 dolari, deci cu aproape 11% mai puțin decât în acel moment de panică de la începutul lunii martie.
În aceste condiții, prețul la pompă ar fi trebuit să scadă la 6,7 lei, însă pe piață prețurile au crescut la circa 9 lei/litru.
Este evident că adaosul comercial și implicit marja de profit a companiilor este mai mare, în timp ce banii din buzunarele românilor sunt din ce în ce mai puțini.
Soluția PSD este de a limita, temporar, adaosul comercial la un nivel care să reducă prețul la combustibil, fără a afecta buna funcționare a companiilor”, a transmis deputatul PSD, Nicu Niță.
Social-democratul a subliniat că în continuare ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu a venit cu măsuri clare pentru reducerea sau blocarea prețurilor.