Nea’ Caisă de la DSP crede că legea e opțională! Bine bre… poate la fel consideră și cei pe care ar trebui să-i controlezi matale!

Șeful DSP Brăila, Gabriel Ciochină, un nene care a reușit să rămână în funcție indiferent de culorile valurilor politice care au măturat Brăila, s-a trezit pus în situația de a răspunde unei solicitări pe Legea 544 privind liberul acces la informații publice. Și cum Nea’ Caisă nu e obișnuit să fie el cel tras la răspundere a zis în sinea lui că se poate juca cu cele vreo 10 ONG-uri care au semnat solicitarea.

În nebunia lui, de mare șef peste sănătatea publică din Brăila, Ciochină nici nu a stat o secundă să citească Legea 544 că le-a și transmis ONG-urilor să facă dovada personalității juridice, solicitarea care excedează prevederile Legii 544/2001 privind Liberul acces la informații de interes public.

Chiar şi după ce reprezentanta Filia a arătat că Legea 544/2001 obligă instituţia să pună la dispoziţia oricărui cetăţean informaţii de interes public, fără nicio obligaţie de a demonstra personalitatea juridică, instituţia a încercat încă o dată să complice accesul la informaţii, de această dată cerând reprezentantei organizaţiei să completeze şi să semneze o “declaraţie de consimţământ cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal” care, pe lângă a fi inutilă, este şi ambiguu formulată.
DSP Brăila a încercat repetat să găsească diverse mijloace birocratice pentru a refuza comunicarea informaţiei solicitate, și anume: numărul de mame minore înregistrat în anul 2021.

Aceste practici reprezintă o formă birocratică de descurajare a cetăţenilor să solicite informaţii de interes public şi sunt o formă de abuz administrativ, precum şi o încălcare clară a legii.

Deci, ca să înțelegem toți: un personaj – Nea’ Caisă, în cazul ăsta – șef al unei instituții de control, nu înțelege să respecte el însuși Legea și nici să o aplice. Dacă 10 ONG-uri nu reușesc să obțină o informație de interes public ce ar trebui să facă un om simplu, care transmite o solicitare către DSP Brăila?

Bre Nea’ Caisă, nu mai bine te duci tu pe o funcție pe care să o și pricepi? Încă se mai fac angajări la stat și, așa cum ai rămas ani de zile în funcția asta, cu siguranță se găsește un post de paznic și pentru matale.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry