Peste 50.000 de de infecții respiratorii acute! Ministrul Sănătății spune că nu suntem la stadiul de epidemie!

Peste 50.000 de de infecții respiratorii acute! Ministrul Sănătății spune că nu suntem la stadiul de epidemie!

 

 

În prima săptămână a acestui an, morbiditatea prin infecții respiratorii acute a fost mai crescută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă, dar s-a încadrat în intervalul așteptat, conform unei informări a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile către Ministerul Sănătății.

La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS si pneumonii) a fost de 52991, cu 9.1% mai mare comparativ cu cel înregistrat in aceeași săptămână a sezonului precedent (48546) si cu 32.5% mai mare comparativ cu cel din saptamana anterioara (39978), creșterea fiind datorată în parte și datelor subraportate din săptamâna anterioară ca urmare a zilelor libere legale din perioada sărbătorilor.

 “În acest moment nu se pune problema unei epidemii de gripă. Este vorba despre o circulație mai intensă a virusului gripal”, a declarat astăzi ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

De la debutul acestui sezon au fost înregistrate 5 decese confirmate cu virus gripal. Ministrul Sănătății a declarat că există o îngrijorare privind decesul unor persoane tinere fără antecedente de sănătate, dar și nevaccinate.

În acest context, Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandă populației să se vaccineze.

Până la data de 06.01.2019 au fost vaccinate antigripal 1.203.057 persoane din grupele la risc, cu vaccin asigurat gratuit de către Ministerul Sănătății în cadrul campaniei de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Anul acesta Ministerul Sănătății a achiziționat 1 300 000 doze de vaccin gripal pentru campania de vaccinare antigripală.

Ministerul Sănătății atrage atenția că, odată cu  începerea cursurilor în unitățile de învățământ numărul cazurilor de îmbolnăvire ar putea crește. O importanță majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă, la prima ora de curs,  pentru evitarea riscului apariției de focare în colectivități.

De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripa.

Medicația antigripală (antivirală) se administrează la indicația medicului.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry