Invitat în emisiunea lui Ionuț Cristache, vicepreședintele PSD, europarlamentarul Mihai Tudose a vorbit despre situația politică la nivelul coaliției de guvernare. Întrebat dacă va accepta să se întoarcă în Guvern, fostul premier a spus că este prea devreme să existe astfel de discuții.
”Nu m-aș duce oriunde, oricând. Vă spun unde nu m-aș duce, de exemplu la Cultură, pentru că nu sunt din filmul ăla. Ca fost prim-ministru aș putea fi propus la oricare dintre ministere, dar azi nu. Și nici mâine!”, a spus europarlamentarul Mihai Tudose.
În ceea ce privește rotativa premierilor care ar urma să aibă loc în 2023, când funcția de premier ar urma să fie preluată de PSD, Tudose a fost foarte clar în declarații: ”Dacă nu se întâmplă chestia asta, înseamnă anticipate. Azi, când stăm de vorbă, este decizia partidului și asumarea domnului Ciolacu, că el va fi viitorul prim-ministru”.
Tudose a vorbit și despre teoria votului util, care din păcate nu este pusă în practică, motiv pentru care, nu există niciun partid la momentul actual care să dețină suficiente voturi pentru a guverna singur.
”Orice ieșire de la guvernare, a unuia dintre cei doi, înseamnă anticipate. Dacă românii vor înțelege teoria votului util, nu vreau să cert pe nimeni acum, dar dacă vor înțelege teoria votului util, poate nu mai facem mixajele astea. Azi, când stăm de vorbă, niciun partid nu guvernează singur. Dacă am facem mâine alegeri, tot cam așa am ieși: PSD – 30 și… spre 40, dar nu ne ajunge, PNL 20 și… spre 30, dar nu le ajunge. Dau niște cifre, da!”, a spus Mihai Tudose, la Evenimentul Zilei.
Europarlamentarul a spus categoric că este exclus ca PSD și PNL să candideze împreună, la viitoarele alegeri, și a explicat care a fost scopul alianței de guvernare: ”Între două partide cu doctrine relativ opuse, există un compromis(…) Este o alianță care are ca scop trecerea acestei crize, nu este vorba de supraviețuirea PSD-ului sau a PNL-ului”.
În ceea ce-i privește pe foștii PSD-iști( Victor Ponta, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă) care sunt lideri ai altor formațiuni politice în prezent, Mihai Tudose a fost radical: aceste partide nu vor trece pragul electoral pentru a ajunge în Parlament.
Mai jos, puteți urmări întreaga emisiune realizată de Ionuț Cristache la Evenimentul Zilei: