Lucian Căprariu, despre plecările din PSD: ”E bine totuși că nu suntem sub sfera Dragnea, pentru că se poate și mai rău!”
Toată lumea vorbește despre ceea ce se întâmplă în PSD Brăila. Partidul care ”taie și spânzură” a pierdut doi deputați, organizațiile municipale au început să se șubrezească, iar președinția partidului plutește în derivă.
Întrebat despre cum se vede situația din opoziție, Lucian Căprariu consideră că marea majoritate a social-democraților este tentată de Pro România, însă mandatele unora nu le permit să-și dea demisia acum din PSD.
”Eu cred că ar fi trecut toată organizația, dar nu au cum, pentru că primarii și consilierii își pierd mandatele. Firea abia așteaptă să fie dată afară. Primarii, față de consilieri, sunt protejați, cu toate că nu este normal. Primarii dacă sunt demiși nu își pierd mandatul, ci doar dacă pleacă ei. În schimb consilierii pot fi demiși din partid sau să li se retragă susținerea politică. Primarii au acest avantaj, că își pot declara susținerea.
Este bine că nu suntem totuși sub sfera Dragnea, pentru că se poate și mai rău, dar asta nu înseamnă că este bine pentru noi ca și comunitate, că tot PSD este.
Probabil că unii vor găsi avantaje în a sta în vechiul PSD și vor negocia, pentru că știm cum se negociază la nivelul ăsta”, a declarat președintele Partidului Brăila Nouă.
O altă problemă a care prinde contur este faptul că, încet dar sigur, Pro România devine, în viziunea electoratului, opoziție și nu o alternativă de stânga.