La conferința de presă au participat vicepreședintele Consiliului Județean Brăila, Ionel Epureanu, managerul de proiect, Gheorghe Popa, directorul regional al RER, Gina Agoston, și reprezentanți ai firmelor și instituțiilor implicate
Prin proiectul ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Brăila” se asigură amenajarea unor facilități pentru depozitarea, sortarea, compostarea, transferul deșeurilor și achiziția unor bunuri utilizate în gestiunea deșeurilor, măsura fiind completată cu activități de informare și conștientizare a publicului și încheiată de delegarea gestiunii investițiilor realizate.
Beneficiarul direct al proiectului este Consiliul Județean Brăila (în numele Asociației de Dezvoltare Intercomunitara „Eco Dunărea” Brăila). Beneficiarii finali ai acestui proiect de management al deșeurilor vor fi, din ianuarie 2023, gospodăriile din județ, instituțiile administrative și sociale, precum și agenții economici ce își desfășoară activitatea în județul Brăila, în funcție de tipul de deșeu pe care îl produc. Indirect, întreaga populație a județului va beneficia de pe urma acestui proiect, prin faptul că toți vor utiliza un sistem de management al deșeurilor cu un impact redus asupra mediului înconjurător.
Valoarea totală a proiectului este de 117.510.033 lei inclusiv TVA, din care valoarea eligibilă conform POS Mediu este de 104.266.631 lei, împărțită pe surse de finanțare astfel:
– finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională şi din bugetul de stat: 103.184.362 lei
– contribuţia Beneficiarului, din bugetul local: 1.042.269 lei
Contribuția Beneficiarului la valoarea proiectului, alta decât cea eligibilă conform POS Mediu este de 13.283.402 lei.
În scopul eficientizării activităţilor aferente managementului deşeurilor, în judeţul Brăila au fost stabilite 3 zone de transport, și anume:
- Zona 1 include ca localităţi urbane municipiul Brăila, iar ca localităţi rurale, un numar de 13 comune. Totalul populaţiei din zona 1 este de aproximativ 250.000 de persoane, dintre care peste 200.000 din mediul urban și restul din zona rurală. (Zona 1 – Muchea: municipiul Brăila și comunele Cazasu, Chiscani, Frecăței, Gemenele, Mărașu, Măxineni, Romanu, Salcia Tudor, Scorțaru Nou, Siliștea, Tichilești, Tudor Vladimirescu și Vădeni)
- Zona 2 de transport include oraşele Ianca și Făurei, precum şi 17 comune din jurul acestora. Totalul populaţiei din această zonă este de aproximativ 66.0000 de persoane, dintre care peste 50.0000 populație rurală și restul populație din zona urbană. (Zona 2 – Ianca: orașele Ianca și Făurei și comunele Bordei Verde, Cireșu, Galbenu, Grădiștea, Gropeni, Jirlău, Mircea Vodă, Movila Miresii, Racoviță, Rîmnicelu, Surdila Gaiseanca, Surdila Greci, Șuțești, Traian, Ulmu, Unirea, Vișani)
- Zona 3 de transport deservește oraşul Însurăţei şi un numar de 10 comune adiacente. Populaţia acestei zone numără aproximativ 46.000 de locuitori, din care 7000 locuiesc în mediul urban şi restul în mediul rural. (Zona 3 – Însurăței: orașul Însurăței și comunele Bărăganul, Berteștii de Jos, Ciocile, Dudești, Roșiori, Stăncuța, Tufești, Victoria, Viziru, Zăvoaia)
RER își începe activitatea de operator unic din ianuarie 2023!
- Distribuirea de pubele reprezintă prima acțiune externă pe care RER Brăila o face în perioada de mobilizare care se va încheia în luna decembrie.
- La conferință a participat și directorul regional al RER, Gina Agoston
În luna august 2022, compania RER Brăila a început distribuirea de pubele pentru colectarea deșeurilor menajere-reziduale, reciclabile (plastic și metal) și biodegradabile achiziționate de Consiliul Județean Brăila în cadrul Proiectului ”Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brăila”. Acțiunea se desfășoară la nivelul întregului județ.
Distribuirea de pubele se face în primă fază către gospodării (persoane fizice). În zonele urbane, se repartizează pubele maro și galbene, ambele cu capacitatea de 120 de litri, destinate deșeurilor menajere-reziduale (pubela maro) și celor reciclabile din plastic și metal (pubela galbenă).
În zonele rurale din județul Brăila, se distribuie pubele maro și unități de compostare, ambele cu capacitatea de 60 de litri, destinate deșeurilor menajere-reziduale (pubela maro) și celor biodegradabile (unitățile de compost). Județul Brăila este împărțit în două zone organizate în jurul orașelor Ianca și Însurăței. Zona Ianca include orașele Ianca și Făurei și alte 17 comune. Dintre acestea, noile recipiente de colectare a deșeurilor s-au distribuit în comunele Bordei Verde, Jirlău, Vișani, Șuțești, Grădiștea, Racovița și urmează comuna Râmnicelul. Zona Însurăței cuprinde orașul Însurăței și alte 10 comune. Dintre acestea, noile recipiente de colectare a deșeurilor s-au distribuit în comunele Bărăganul, Ciocile, Roșiori, Dudești, Zăvoaia, Victoria, Berteștii de Jos, Stăncuța și urmează comuna Tufești.
Printre acțiunile interne întreprinse în perioada de mobilizare, RER Brăila va angaja aproximativ 400 de persoane până la sfârșitul anului și va achiziționa flota de mașini și utilaje necesară pentru furnizarea serviciilor de salubritate la nivelul întregului județ.