Pe data de 11 Ianuarie 2023 este programată runda cu numărul XII din cadrul Ligii Florilor Mol, tur competițional, sezon 2022/2023. Dunărea Brăila va întâlni CS Rapid București, miercuri, începând cu ora 17:30, în deplasare, în Sala Rapid din București.
Meciul va putea fi urmărit în direct pe postul de televiziune PRO Arena iar cei interesați pot urmări scorul și marcatoarele și pe pagina Federației Române de Handbal accesând link-ul: https://frh.ro/meci.php?id=74255 .
Între anii 2019-2022, cele două echipe au disputat față în față 5 meciuri, 2 dintre ele fiind câștigate de echipa brăileană. Ultima întâlnire a avut loc în data de 16.03.2022, la București. Partida s-a încheiat la scorul de 33 – 22 pentru echipa gazdă.
”Este primul meci din anul 2023. Mai greu de atât nici nu se putea să începem anul însă vom profita de oboseala fetelor de la Rapid. Nu este imposibilă victoria însă recunoaștem că este o etapă foarte grea. Vom merge în deplasare marți, după antrenamentul de dimineață din Sala Polivalentă. După meciul cu Rapid, cu doar o zi pauză, vom merge în deplasare la Cluj, acolo unde disputăm Turul 1 al Cupei României”
a declarat președintele HC Dunărea Brăila, Adrian Manole.
În acest moment, Dunărea Brăila ocupă locul 6 în campionat, acumulând 19 puncte.
Tot în această săptămână, în data de 13 Ianuarie 2023, cu începere de la ora 13:00, Dunărea Brăila va disputa Turul 1 în cadrul Cupei României. Meciul se va juca la Cluj, împotriva echipei CSU Cluj-Napoca, în Sala ”Horia Demian”.
Următoarea etapă în Liga Florilor Mol este programată în data de 22 Ianuarie 2023, acasă, împotriva echipei CSM Tg. Jiu.