La data de 13 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat, pe raza orașului Făurei, o acțiune de informare a cetățenilor cu privire la obligațiile ce le revin în calitate de deținători de animale de companie, în special aceea de sterilizare a acestora.
În urma acestei acțiuni au fost legitimate 100 de persoane și au fost distribuite peste 100 de pliante. Acțiunea a avut un caracter preventiv, obiectivul acesteia fiind de conștientizare de către proprietarii de câini și pisici, cu privire la obligațiile ce le revin.
De asemenea, polițiștii au purtat discuții cu cetățenii, prin care le-au fost aduse la cunoștință pevederile legale respectiv Legea 205/2004 privind protecția animalelor, Ordinul nr. 1/2014 privind identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân dar și sancțiunile la care se supun prin nerespectarea O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
Astfel de acțiuni vor continua cu scopul informării publicului larg și a deținătorilor de animale în vederea preîntâmpinării producerii de incidente.