La sfârșit de stagiune, venind în întâmpinarea copiilor brăileni, Teatrul de Păpuși Brăila își adaugă în repertoriu un nou spectacol. Astfel, vă invităm duminică 25 iunie 2023 la ora 11:00 la premiera spectacolului „Balul Cenușăresei”.
Regia, dramatizarea și versurile sunt semnate de Toma Hogea, scenografia aparține Alinei Dincă Pușcașu, muzica este compusă de Cári Tibor, iar coregrafia poartă amprenta lui Răzvan Rotaru.
Din distribuție fac parte: Ștefana Niță, Eduard Onu, Toni Gheorghe, Mihai Jinga, Daniela Antonescu, Sofia Gabriela Cătrună, Ioana Popescu, Diana Grigoroșcuță, Iulian Gheorghe, Aurora Popescu și Valentina Lepădatu.
„Noua premieră „Balul Cenușăresei” dramatizare după Charles Perrault, este un spectacol pentru toate vârstele, copii și adulți, conceput într-un decor minimalist, sugestiv și modern, având partituri versificate / muzicale, ceea ce conferă spectacolului o notă originală cu trimiteri clare / directe spre genul… Music hall!
Spectacolul cuprinde o scenografie originală cu un spațiu de joc modern și ingenios, aducând la rampă un spectacol inventiv, plin de culoare și cu personaje mult așteptate de publicul mic și mare.
Acest proiect, acest MUSICAL HALL, pentru toate vârstele, aduce pe scenă umor, culoare, emoție și nu în ultimul rând, personajul îndrăgit și așteptat … CENUȘĂREASA !”
,a dorit să menționeze regizorul Toma Hogea.