Dasaev câștigă teren în procesul în care este acuzat, printre altele, de tentativă de omor!

Dasaev câștigă teren în procesul în care este acuzat, printre altele, de tentativă de omor!

Curtea de Apel a admis cererea inculpatului și a eliminat probe importante din dosar

 

 

Curtea de Apel a admis ieri contestaţia formulată de inculpatul Husein Daniel Gabriel, prin care, sunt înlăturate din materialul probator administrat, în cursul urmăririi penale, numeroase probe.

”1)Probele administrate împotriva inculpatului Husein Daniel Gabriel după data de 27.09.2018 despre efectuarea cărora nu au fost încunoştinţaţi avocatul (avocaţii) , ales (aleşi) ai inculpatului şi în privinţa cărora lipseşte dovada că avocaţii au fost încunoştinţaţi în termen util despre data, ora şi locul efectuării actului procesual şi nu s-au prezentat şi anume:

VOLUMUL I – dosar urmărire penală:

-declaraţii de suspect şi inculpat ale numitului Mocanu Georgel (aflate la filele 192-201);

-declaraţii de suspect şi inculpat ale numitului Matei Valentin (aflate la filele 202-212). -declaraţii de suspect şi inculpat ale numitului Dobraniş Valentin (aflatele la filele 213-222);

-declaraţii de suspect şi inculpat ale numitului Bulză Valentin Cătălin (aflate la filele 223- 227);

-declaraţii de suspect şi inculpat ale numitului Tătaru Vasile (aflate la filele 229-240);

-declaraţii de suspect şi inculpat ale numitului Fătăligă Nicuşor (aflate la filele 243-255);

-declaraţii de suspect şi inculpat ale numitului Niculae Daniel Vasile (aflate la filele 258-268);

-declaraţii de suspect şi inculpat ale numitului Popa Florian (aflate la filele 271-280); VOLUMUL III- dosar urmărire penală;

-declaraţii de suspect şi inculpat ale numitei Crăciun Daniele (aflate la filele 2-8);

-declaraţii de suspect şi inculpat a numitei Gheţu Cristina Andreea (aflate la filele 12-17 );

-declaraţia martorului Axente Valentin (filele 42-43);

-declaraţia martorului Bălan Halici (filele 44-46);

-declaraţia martorului Movileanu Andrei Robert (filele 47-48);

-declaraţia martorului Mareş Aliss Mădălina (filele 53-54);

-declaraţia martorului Urdă Eduard Andrei (filele 56-57);

-declaraţia martorului Koler Alexandru George (filele 58-59);

-declaraţia martorului Odoroagă Bogdan Iulian (filele 60-61);

-declaraţia martorului Tihanov Alexandru (filele 62-63);

-declaraţia martorului Curcă Vasile Cătălin (filele 66-67);

-declaraţia martorului Nedelcu Ana- Maria (filele 69-70);

-declaraţia martorului Tudose Ionuţ Viorel (filele 73-74);

-declaraţia martorului Şărban Georgian Alin (filele 76-77);

-declaraţia martorului Gheorghe Filip (filele 78-79);

-declaraţia martorului Dache Florentina Lăcrămioara (filele 82-84);

-declaraţia martorului Enache Sabina Marcela (filele 85-86);

-declaraţia martorului Grosu Andreea Georgiana (87-88);

-declaraţia martorului Borş Cristian (filele90-91);

-declaraţia martorului Marinescu Alexandrina (filele 92-93);

-declaraţia martorului Vizireanu Ionuţ Dănuţ (filele 98-99);

-declaraşia martorului Dura Cosmin Sorin (filele 100-101);

-declaraţia martorului Husein Mirela Valentina (filele 102-103);

-declaraţia martorului Antohe Ionel Lucian (filele 104-105);

-declaraţia martorului Ardeleanu Petronela Mihaela (filele 107-108);

-declaraţia martorului Cserea Teodor Vivian (filele 109-110);

-declaraţia martorului Vîlcu Sorin George (filele 111-112);

-declaraţia martorului Sihleanu Mihai Cristi (filele 113-114);

-declaraţia martorului Popa Roxana (filele 115-116);

-declaraţia martorului Iancu Eugen (filele 117-118);

-declaraţia martorului Ignat Georgiana Mădălina (filele 119-120);

-declaraţia martorului Horneţ Tatiana Daniela (filele 122-123);

-declaraţia martorului Miron Ninel Leonard (filele 124-125);

-declaraţia martorului Manolache Valentin Cristian (filele 126-127);

-declaraţia martorului Şain Marius Marian (filele 128-129);

-declaraţia martorului Voiculeţ Ionuţ Alexandru (filele 131-132);

-declaraţia martorului Gheorghe Izabela Elena (filele 133-134);

-declaraţia martorului Bădără Nelu Andrei (filele 135-136);

-declaraţia martorului Vasile Daniel Alexandra (filele 138-139);

-declaraţia martorului Iordache Angelica (filele 140-141);

-declaraţia martorului Orzan George (filele 142-143);

-declaraţia martorului Nistor Adrian (filele 145-146);

-declaraţia martorului Şorop Radu (filele 148-149);

-declaraţia martorului Vasiloi Mihaela Carmen (filele 150-151);

-declaraţia martorului Roman Andrei (filele 152-154);

-declaraţia martorului Şchiopu Georgian (filele 155-156);

-declaraţia martorului Roman Viorel (filele 157-159);

-declaraţia martorului Matei Mircea Ionuţ (filele 160-161);

-declaraţia martorului Gheorghe Marian (filele 163-165);

-declaraţia martorului Enciu Suzana Anca (filele 166-167);

-declaraţia martorului Enciu Emil (filele 168-169);

-declaraţia martorului Custură Elena (filele 171-172);

-declaraţia martorului Enache Ştefania (filele 173-174);

-declaraţia martorului Duică Ojovan Nicolae (filele 175-177);

-declaraţia martorului Gheţa Alexandru (filele 179-180);

-declaraţia martorului Feodosei Alexandru Iulian (filele 182-183);

-declaraţia martorului Anghel Maria Victoria (filele 184-185);

-declaraţia martorului Caraivan Elena Gabriele (filele 186-187);

-declaraţia martorului Nicolai Iuliana (filele 188-189);

-declaraţia martorului Boculcă Ilie (filele 190-191);

-declaraţia martorului Mocanu Laurenţiu Radu (filele 192-193);

-declaraţia martorului Radu Laurenţiu (filele 195-196);

-declaraţia martorului Ion George (filele 197-198);

-declaraţia martorului Andrei Cosmin Ionuţ (filele 199-200);

-declaraţia martorului Ionescu Iorgu (filele 202-203);

-declaraţia martorului Lungu Marian (filele 204-205);

-declaraţia martorului Buricea Marian (filele 206-207):

-declaraţia martorului Ştergărel Constantin (filele 208-209);

-declaraţia martorului Comănescu Ionel Marian (filele 210-211);

-declaraţia martorului Turcu Yildiz (filele 212-213);

-declaraţia martorului Buricea Dumitru (filele 214-215);

-declaraţia martorului Niţă Vasile Florin (filele 216-217);

-declaraţia martorului Niţă Valentin (filele 218-219);

2) Ordonanţa procurorului privind examinarea fizică a persoanelor (fila 177 – vol.I urmărire penală).

3)Concluziile Raportului de constatare medico-legală A/11337/2018 al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” (filele 178-189 vol.I urmărire penală) pentru aspectele vizând lipsa dovezii poziţiei procesuale a inculpatului Husein Daniel Gabriel (consimţământ sau opoziţie) la efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice şi cu privire la examinarea sa fizică.

4)Declarația dată în calitate de martor de către Moviceanu Adrian Robert în fața lucrătorilor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brăila (fila 50- vol.III urmărire penală).

5)Proces- verbal de transcriere a convorbirilor telefonice aflat la filele 34-45 din volumul IV dosar urmărire penală, deoarece acesta nu a fost certificat de procuror pentru conformitate, conform dispoziţiilor art 143 alin. 4 Cod procedură penală.

6)Proces- verbal de transcriere a convorbirilor telefonice aflat la filele 110-111 volumul V dosar urmărire penală deoarece acesta nu a fost certificat pentru conformitate de către procuror conform art 143 alin. 4 Cod procedură penală. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii de şedinţă din 16.05.2019 a Judecătorului de Cameră preliminară de la Tribunalul Brăila.

Mircea Ciutac, procurorul care s-a ocupat de dosarul DASAEV, ocupă în prezent funcția de prim-procuror al Parchetului din Măcin. Greșelile făcute de acesta în dosar vor rămâne, cel mai probabil, netaxate.

Ciutac a dat dovada de lipsă de experineță și mai mult a pus în pericol decizia finală a judecătorilor în acest caz.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry