Viorel Botea noul inspector școlar general al ISJ Brăila
Ministrul educației a emis luni, 19 august, ordinul de numire în funcția de inspector școlar general pentru profesorul de matematică Viorel Botea. Postul rămăsese vacant după ce îi expirase mandatul fostului inspector, Cătălin Canciu.
Ordinul ministrului de numire în funcție pentru Viorel Botea este de detașare în interesul învățământului începând cu data de 19 august 2019 și până la sfârșitul anului școlar 2018-2019, după care probabil că acesta va fi prelungit pentru anul școlar viitor.
Botea a mai deținut această funcție în perioada 2009-2012. Totodată, el a mai fost inspector școlar general adjunct câteva luni la începutul anului 2009 și o scurtă perioadă de timp la începutul anului 2018.
De asemenea, tot prin ordin al ministrului, a fost numit în funcția de inspector școlar general adjunct profesorul de limba engleză Romeo Mocanu. Acesta a mai deținut funcția în perioada în care Botea a fost inspector școlar general. Mocanu va ocupa astfel postul lăsat vacant de profesoara Daniela Turcu, care a demisionat din funcție în urmă cu o lună. Celălalt post de inspector școlar general adjunct va fi ocupat în continuare de profesorul Dan Gheorghiță.