PSD nu va negocia cu Cătălin Iordache, pentru menținerea majorității în Consiliul Județean!
Președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, a declarat astăzi, după ședința ordinară, că exclude orice negociere pentru menținerea majorității cu consilierul județean Cătălin Iordache(PND).
Președintele a atras atenția asupra faptului că dacă în trecut PSD a fost îngăduitor cu atitudinea lui Cătălin Iordache, acum situația s-a schimbat, iar la nivelul partidului Chiriac a primit girul de a lua propriile decizii în ceea ce privește echipa de consilieri cu care vrea să-și formeze echipa.
”Eu mi-am spus poziția în fața partidului, am respectat deciziile, prima oară, ale partidului, am demonstrat că sunt de acord cu partidul, după ce am arătat partidului cum se întâmplă lucrurile, și că vreau să pun lucrurile în ordine, frumos legal și că se fac prostii acolo( n.r. la clubul de handbal, unde Cătălin Iordache a fost vicepreședinte), am închis acest subiect și ați văzut atitudinea.
Este valabil pentru orice altă persoană care mie, și vin cu argumente în fața colegilor de partid, care eu spun că nu corespunde din punct de vedere al meu, cu argumente, cu hârtii scrise, că acel personaj, coleg de-al nostru, nu face față funcției, îmi spun părerea și până la urmă este la latitudinea mea cum îmi aleg echipa de consilieri, de oameni, cu care voi lucra”, a declarat președintele Consiliului Județean.